Histria. Acesta este cel mai vechi oraș din țara noastră. Din păcate, azi, din splendoarea de altădată au rămas doar ruine. Frumoase, nu zicem nu, dar totuși, ruine. Nu-l putem condamna, însă. A fost întemeiat de coloniștii greci cu ani buni înainte de nașterea lui Hristos! Și, tot aici, s-au bătut primele monede de pe actualul teritoriu al României. Așa că-i musai să vii aici, măcar o dată-n viață!
Am ajuns la cetatea Histria, prin Mamaia, Năvodari, Corbu, Săcele și, înainte de a ajunge în Istria, am cotit spre dreapta, urmând indicatorul spre fosta așezare de pe malul Lacului Sinoe. Era ora 15, într-un noiembrie destul de rece și nori apăsători și fioroși se strânseseră deasupra fostei colonii grecești. Nu era o întâmpinare prea "călduroasă".
Când am parcat în locul special amenajat de la intrarea în cetate, ploaia nu s-a mai abținut și s-a repezit spre noi. Nu ne-am lăsat bătuți, vroiam să vizităm cel mai bătrân oraș atestat de pe actualul teritoriu al României. Printre picături grase, care făceau ca pietrele să strălucească feeric, ne-am minunat, am pozat, am respirat istorie. Una care datează din 657 î.Hr. (după Eusebiu din Cezareea) sau din 630 î.Hr (după Skymnos). Vreme de un mileniu și ceva, Histria (de la Istros, adică Dunărea în limba greacă) a avut o dezvoltare constantă. Apoi, au venit invaziile avaro-slave, din secolul VII d.Hr, care au distrus așezarea și, astfel, doar cărțile de istorie ne mai vorbesc de prosperitatea de odinioară a Histriei. Sau, dacă lectura nu e un hobby de-al tău, muzeul de lângă cetate (despre care vom vorbi în episodul următor) te așteaptă să-ți prezinte istoria "palpabilă".
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
Primele monede din România
foto: Wikipedia
Vedere din satelit, via Google Earth
// Pentru mai multe imagini din satelit, hai AICI //
_______________________________________________Daca ti-e pofta de si mai multe povesti, imbarca-te cu noi, pe Facebook, in aventura calatoriilor prin Romania. Sau asigura-te ca nu ratezi nicio poveste. E simplu si rapid - vezi AICI













0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu